Legende despre Teius

Teius
Portalul teiusenilor de pretutindeni

Lista Forumurilor Pe Tematici

Teius | Inregistrare | Login

POZE TEIUS

Nu sunteti logat.

Nou pe simpatie:
Ela 22 Cluj 22 ani

Femeie
22 ani
Cluj
cauta Barbat
22 - 48 ani

Teius / Info / Legende despre Teius

Autor

Mesaj

Pagini: 1

bcfalba
VIP

Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 217

Situata în centrul orasului între doua strazi paralele, având în fata soseaua nationala numita strada Clujului si în spate un parc în care se afla troita închinata cinstirii eroilor neamului, biserica a fost construita pe locul în care o legenda spune ca s-a aflat o capela în care se pastra o cruce pescuita în apele Muresului.
Legenda care circula în popor ne spune ca un om necredincios a pescuit în apele Muresului un crucifix care s-a agatat în plasa sa. L-a aruncat înapoi înjurând. Acesta s-a agatat a doua si a treia oara. .Într-atât s-a cutremurat vazând acestea, încât s-a convertit la crestinism . El a ridicat o capela în piata satului de atunci si a asezat acolo crucifixul.În locul acesteia s-a construit biserica Sfânta Treime. Crucifixul este asezat în biserica romano-catolica din Teius.

pus acum 17 ani

bcfalba
VIP

Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 217

Povestea omului care a murit în locul regelui

La ieşire din Teiuş ,se află un cimitir vechi ,unde multe morminte sunt părăsite.
Tufele de liliac s-au întins ca o pădure şi greu mai treci printer ele .Copiii ştiu o cărare care duce la o cavernă .
Caverna este un loc îngrozitor ,pentru că acolo ,peste tot ,se află oase şi capete de oameni ,care îţi aduc în suflet groază .
Acum caverna este înfundată şi nu poţi merge mult prin ea ,pentru că s-ar putea prăbuşi dacă ai surpa peretele zidit din cărămidă ,ce blochează intrarea într-un tunnel , dar mai demult ,acest perete nu era .
Dacă baţi în zid ,locul sună a gol .Dacă ai merge prin acel tunnel ,se spune că ai ajunge la un loc ,unde trebuie să cobori multe trpte de piară şi să trci într-un alt tunel ,
Înalt ,unde încape un om călare ,sau o căruţă trasă de cai .
Dacă intri în tunel ,poţi ăntâlni fel de fel de primejdii .Dacă o iei la stânga ajungi la închisoarea în care se află oasele celor care au murit în lanţuri .
Dacă o iei la dreapta ,ajungi lângă Piatra Ceţii ,în peştera unde trăieşte balaurul , iia dacă o iei înainte ,pe cel mai greu drum ,poţi ajunge în camera unde se spune că se găseşte un schelet cu coroană de aur pe cap .
De mult , de sute de ani ,era un rege foarte viteaz ,care purta mereu războaie .Duşmanii s-au unit împotriva lui şi s-au înţeles să-l ia prizonier în timpul luptei .
În prima zi de luptă ,regele a fost rănit .Atunci un prieten de-al său ,l-a rugat să-l lase pe el să-I poarte hainele şi să încalece pe calul său alb ,pentu ca soldaţii să nu-şi piardă încrederea în victorie .
Zis şi făcut .Au făcut schimb de haine ,dar a doua zi ,cu toate că armata duşmană a fost învinsă ,cel ce purtase hainele regelui a căzut în luptă ,pentru că mulţi duşmani s-au îngrămădit în jurul lui ,crezând că el este regale.
Regele a plans de durere pentru că l-a pierdut pe cel mai bun prieten al său şi ca să-i arate respectful pe care i-l poartă a dat poruncă să fie îngropat ca un rege ,pentru că a murit ca un rege:cu mantia sa roşie ,cu o sabie meşteşugită în mână iar pe cap i-a pus coroana lui de aur .
Ca să nu-i fure nimeni coroana ,sicriul a fost îngropat într-un loc secret ,unde di n când în când intra doar regele ,ca să aprindă o lumânare la capul prietenului său .
A trecut mult timp de atunci şi se spune că au fost mulţi care au vrut să-i ia coroana scheletului ,dar din câţi au plecat ,nici unul nu s-a mai întors ,pentru că sunt puse fel de fel de capcane pe care nu le vezi în întuneric .
Datorită acestora ,nimeni n-a ajuns până la mormântul viteazului cu sabia în mână ,cu coroană de aur pe cap şi acoperit cu mantie de rege .
Această legendă este adevărată şi a fost spusă de domnul pe nume Birtalam Adalbert din Teiuş .

Lazăr Marcel Iulian clasa a VI-a C

pus acum 17 ani

bcfalba
VIP

Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 217

Legenda cavernei din cimitir

Demult , Iancu de Hunedoara a purtat o luptă împotriva armatei turcilor . După ce a câştigat această luptă , el a dorit să-i răsplătească pe cei mai viteji ostaşi ai săi .
Căpitanul Simion era sărac . Pentru că a luptat cu multă vitejie , domnitorul i-a dăruit o bucată de pământ . Simion s-a trezit la răsăritul soarelui şi cât pământ a putut el ara până la asfinţitul soarelui , a fost al său tot .
Când turcii au venit din nou , domnitorul a fost rănit la o mână . Viteazul Simion a continuat lupta în locul lui Iancu de Hunedoara , pentru că acesta nu mai putea să ţină spada . El s-a îmbrăcat în hainele domnitorului , dar în timpul luptei a fost grav rănit şi în cele din urmă şi-a pierdut viaţa .
Iancu de Hunedoara a vrut ca Simion , căpitanul care şi-a dat viaţa pentru el , să fie înmormântat ca un adevărat rege . Trupul său a fost depus întrun tunel la care se ajunge din caverna care se află în cimitirul unguresc din Teiuş . Iancu a vrut ca să nu ştie nimeni unde este mormântul lui Simion .
Nimeni nu poate să ajungă la acest mormânt , pentru că sunt multe capcane şi din câţi au pornit să-l găsească ,nimeni nu s-a mai întors . Oamenii voiau să ajungă la mormânt , pentru că scheletul lui Simion poartă pe cap o coroană cu multe pietre pietre preţioase.
Această legendă o ştiu de la Orban Bela din Teiuş în vârstă de 6o de ani .
Cioară Roxana Maria

pus acum 17 ani

bcfalba
VIP

Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 217

Legenda fantasmei de lângă Stejar

De mult , către oraşul Alba-Iulia , teiuşenii aveau un parc. Acest parc era foarte frumos , cu bănci colorate şi mulţi ştejari . Duminica , tinerii în loc să meargă la biserică , mergeau în minunatul parc iubit de toţi .
Într-una din zile , Sfântul Nicolae a coborât din munţi şi a văzut păcatul oamenilor. El a considerat că este bine să facă o minune şi dacă oamenilor le place atât de mult parcul , să facă din el un tarâm sfânt .
Cu puterile sale , Sfântul Nicolae a făcut să apară o fantasmă îmbrăcată în mantie albastră , care purta în mâini o bisericuţă frumoasă . Când au văzut această oamenii , au mers cu mic cu mare , de la cel mai tânăr la cel mai bătrân la stejarul fermecat , lângă care era fantasma. Oamenii credeau că o întruchipează pe Sfânta Paraschiva şi veneau din toate oraşele şi satele de lângă Teiuş , să vadă minunata fantasmă .Nimeni nu o putea atinge ,deoarece o forţă nevăzută îi ţinea pe oameni departe.
Părintele oraşului , văzând că nimeni nu mai merge la biserică , a ordonat ca stejarul să fie ars . Odată cu arderea stejarului , tot parcul , împreună cu jumătate din oraş a ars . Cu multe rugăciuni din partea oamenilor , Sfântul Nicolae a oprit focul.
Pentru a-i mulţumi , oamenii au adunat bani şi au ridicat bisericuţa cu hramul Sfântului Nicolae din centrul oraşului , care şi acum se află aici şi oamenii o cinstesc foarte mult.
Goarnă Laura Mihaela cl. aVII-a B

pus acum 17 ani

bcfalba
VIP

Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 217

Inimă de mamă

Nicolae Beldeanu

Motto : „Închin acest poem vouă,dragi români,care ca şi mine,aţi venit de tineri de pe plaiurile dragi ale României;am venit ca să facem mia de dolari şi banii drumului”

─Am să vin si eu cu tine, te-oi petrece pân'la gară.
Tu esti tânăr dragul mamei, n-ai ieşit din sat afară,
Doar cu boii pe la munte zăboveai pâna târziu
Si la târguri, câteodată, la Abrud şi la Sibiu.
N-ai gustat pita străină, de e dulce sau amară
Şi de-aceea, dragul mamei, vin cu tine pan’ la gară
─Şi-a plecat cu mine mama, pe drumul ţării sărmana,
Nu ştiu de ce plânge-ntruna, ştergând ochii cu năframa
Eu o rog sa nu mai plângă, că doar nu mă duc la moarte,
Mi-a răspuns cu capu-n palmă, suspinând mai mult in şoapte

─Plâng si eu că-mi vine jale şi de-aceea-s întristată ;
Nu ştiu, vom avea norocul să ne mai vedem vreodată ?
Să mă laşi acum bătrână, să te duci in ţări străine...
Mi se rupe răsuflarea si inima dupa tine!
Parcă, cineva îmi spune, copilaşul mamii bun,
Că e ultima plimbare l-amândoi pe-acelaşi drum...
Te-am crescut voinic şi mare, numai Dumnezeu mă ştie,
Iar acuma , dragul mamei , când să am o bucurie,
Să te-nsori, să-mi aduci noră şi să-mi văd şi eu nepoţii
Tu să rătăceşti prin lume, noi,bătrani, în pragul morţii!...
Te-am avut in câmp ş-acasă, ajutor numai pe tine,
La tine ne-a fost nădejdea să trăim de azi pe maine .
Eşti prea tânăr, dragul mamei, să te duci aşa departe,
Nu uita , te roagă mama, când, şi când trimite carte,
Ca să ştim unii de alţii, tu de noi si noi de tine-
Şi să nu stai , dragul mamii, mult prin ţările straine!
Ţi-a pus mama de mâncare, ca să ai pe-o săptamână,
În desagi , sub alte haine, pieptăraşul tău de lână,
Undeva pe drum, băiete, sa-l îmbraci să nu răceşti-
O fi bun , o prinde bine pe sub toalele domnesti...
Cingătoarea ta frumoasă voi purta-o-n sân la mine,
Ca s-o am de amintire când m-ajunge dor de tine.
Am rămas cu datorie şi fără de boi la jug,
Să câştigi o mie ,două şi să-ţi faci banii de drum .
De vreo sfântă sărbătoare ,la o lună ori la două,
Ceva bani de cheltuială să ne mai trimiţi şi nouă ;
Să răscumpărăm pământul zălogit de-atâţia ani ,
Cametele ce-ntrecură împrumutul de la bani.
Pe Lenuţa de la moară s-o aduci mamii de noră ;
Vă iubiţi de-atâta vreme,tot cu tine joacă-n horă.
Fata-mi place că-i frumoasă ,nu o vezi să stea pe loc
Şi e harnică de toate şi de lucru şi de joc ;
Dar mi-e frică ,dragul mamei ,s-o lega alta de tine...
Nu vor fi mama şi tata la ospăţul tău copile...

Am promis atuncea mamei ,ea m-a sărutat cu dor ,
─Un an ,doi vor trece iute ,viu acasă şi mă-nsor.
Mi-o fi dor şi mie , mamă , nu pot sta pe-acolo mult
Şi acum la bătrâneţe s-ar putea ca să vă uit ?
M-ai crescut la sânu-ţi dulce şi cântând mă legănai
Şi cu mine totdeauna ,mamă ,ce bună erai !
Tu eşti fiinţa cea mai scumpă ,ţie-ţi datorez viaţa ,
Tu te rugai pentru mine şi seara şi dimineaţa .
Te-am trezit în miez de noapte ,m-ai purtat pe mâini trudite
Fără să mai iau în seamă şi nopţile nedormite !
Nu pot să vă dau uitării ,că inima mi s-ar frânge...
Mama mă sărută iară şi-ncepui şi eu a plânge.
Şi credea ,sărmana mama ,cum mergea aşa ,pustie ,
Că până la gară drumul ,va dura o veşnicie...
─Cum mă apărai ,măicuţă ,şi de apă si de foc
Şi veneai mereu la horă ca să vezi cu cine joc
Mi-ai purtat atâta grijă ,nici un rău să nu se-ntâmple ,
Iar acuma ,dragă mamă ,pe când te albeşti la tâmple ,
Să vă las cu datorie şi bătrâni pe amândoi ?
Să nu crezi că nu mă doare că plec ,mamă ,de la voi...
Poate Dumnezeu se-ndură ,că-L rugăm cu vrednicie
Şi când voi veni acasă ,să scăpăm de sărăcie!
Şi aşa ,pe nesimţite ,ne apropiem de gară;
Iară mama ,cănd o vede ,începu să plângă iară .
Gara Tiuşului cea mare ,Mureşu-l vedeam cu ochii ;
Mama se cânta morţeşte parc-aş fi la uşa gropii !
Trenul fluieră şi vine ca un fulger la peron .
Biata mamă-ncremeneşte lâng-un stâlp de telefon .
Era galbenă sărmana ca ceara de la albine ,
Cu obrajii plini de lacrimi şi cu gândul tot la mine .
Şi m-a sărutat sărmana şi m-a stâns la pieptu-i mult
Făr’ să fi gândit atuncea că e ultimul sărut :
─Dumnezeu te aibă-n pază ,fecioraşul mamii bun !
N-am mai auzit nimica .Trenul fuge ca nebun .
O priveam de la fereastră ,flutura în vânt năframa .
Trenul fugea tot mai iute şi n-am mai văzut pe mama !
Se zăreau câteva semne ce-au rămas în depărtare ;
─Murăşule ,ai fost martor ! Tu curgeai lin şi uşor
Ai văzut plângând pe mama ,colo-n gară ,pe peron ;
Vei putea tu să-mi spui oarecât a zăbovit sărmana ,
Uitându-se după mine ,ştergând ochii cu năframa ?
Cum şi când s-antors acasă ,numai Dumnezeu o ştie ;
Ştiu că după mine ,mamei ,casa i-a fost ca pustie .

◊ ◊ ◊

Toate ce mi-a spus măicuţa şi de câte m-a rugat ,
Când mergeam pe drumul ţării şi când trenul a plecat ,
Le-am întipărit în minte;rugam cerul şi toţi sfinţii ,
Să-mi ajute , ca odată ,să-mi pot răsplăti părinţii !
Un an ,doi ,în pribegie ,peste mări şi ţări ,deprte
Trimiteam acasă mamei ,bani şi sărutări în carte ,
Ea îmi mulţumea de toate ,mă ruga ca să n-o uit:
─M-a ajuns un dor de tine ,să nu stai pe-acolo mult ;
Toate fetele mă-ntreabă ,mai ales Lenuţa Stanii ,
Şi la horă te aşteaptă .Hai acasă ,dragul mamii !
...Nu ştiu cum mi-a fost norocul .Roata s-a tot învârtit ,
l-am uitat iute pe tata ,pe mama ce m-a iubit .
Şi s-a scurs atâta vreme ,au trecut atâţia ani
Şi n-am mai trimis acasă nici scrisoare şi nici bani .
An de an în nepăsare ,parcă m-am pierdut de tot ,
Cum se pierde în bătaia vântului un fir de tort .
M-am înstrăinat cu totul ;cum a fost nici nu mai ştiu
Parcă n-am mai fost pe lume ca de cei dragi să mai ştiu .
Şi m-am rătăcit în lume ,tot mai mult şi mai adânc ,
Fără să-mi treacă prin minte că odată am să plâng...
Au murit mama şi tata şi s-au dus cu dorul meu ;
Am rostit doară cuvântul : „Ierte-i bunul Dumnezeu !”
Am uitat şi pe Lenuţa ,cum jucam cu ea la horă
Şi că am promis odată c-am s-o duc mamei de noră .
Am plecat de-acasă tânăr .Azi am părul tot albit .
Nu mai sunt ce-am fost odată .Doamne ,oare ce-am greşit ?
M-a crescut voinic şi mare ,cum mi-a spus pe drumul ţării ;
Eu în loc de răsplătire ,i-am lăsat pe toţi uitării .
„Avem lipsă ,dragul mamii ,de-o văcuţă şi doi junci”
Vai ! Şi mama e ţărână ,ţi eu tot pribeag de-atunci...
Parcă-i aud şi-acum glasul ;şi din veşnicul mormânt
Cum zicea ,ieşind din casă : „Să nu stai pe-acolo mult!”
Şi plângea aşa de jalnic ,ştergând ochii cu năframa .
Inimă ! Tu eşti de vină ,cum ai răsplătit pe mama ?...
Nu ştiu ce-am făcut .Desagii ,învărgaţi cu-atâtea torturi
I-am băut pe la vreo crâşmă ,ori i-am prăpădit prin porturi !
Doar au fost ţăsuţi de mama şi cusuţi cu multe fire ,
Şi voiam să-i ţin aproape ,ca să-i am de amintire...
Unde mi-o fi pieptăraşul ?...L-am pierdut de multă vreme .
Mi l-a cumpărat măicuţa ,la un târg de Sânziene .
În desagi ,cu alte haine ,l-am purtat atâta drum ;
Cu trenul şi cu vaporul ,Doamne ,rău ce-mi pare-acum ,
Căci îl îmbrăcam acasă ,doar la Paşti şi la Crăciun...
Unde mi-o fi cingătoarea ,ce s-o fi ales năframa ?
Vai ! Azi-mâine mă vor duce cum au dus allţii pe mama ;
În pământ străin şi rece ,unde nu cresc viorele ,
Nu alăturea de mama ,nici de neamurile mele .
Nu ştiu mai vedea-voi satul şi Ardealul drag şi scump ,
Gara unde-a rămas mama fluturând năframa-n vânt...
Gara va fi tot acolo ,Murăşu-n acelaşi loc ,
Numai mama dispărută ,cu norocul meu cu tot...

pus acum 17 ani

bcfalba
VIP

Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 217

Masa lui Alexe

Demult ,când pământul era acoperit de păduri şi izvoarele erau limpezi ,trăiau fiinţe care astăzi nu mai sunt .Trăiau pe pământ uriaşii .Ei aveau şase degete la mâini şi şase la picioare şi aruncau noaptea , când erau nervoşi căpiţe de fân aprinse peste sat .
Ei prindeau femeile să le chinuiască ,dar Dumnezeu s-a supărat şi a trimis îngeri cu săbii de foc ,conduşi de Arhanghelul Mihail ca să-i pedepsească .Dintre toţi uriaşii a rămas doar unul singur:Alexe ,care era bland şi paşnic .El iubea oamenii şi asfinţitul soarelui .
În serile de vară , când apa Mureşului era călduţă , statea pe ridicătura lui de pământ şi îşi scălda picioarele în apă.
El avea şi o fată pe nume Alexia , care era ştrengăriţă şi prindea oamenii care arau pământul . Alexe o certa şi le dădea drumul oamenilor , mergând acasă toţi îngroziţi .
Pe atunci dealul Căpudului era acoperit de păduri iar înăuntrul lui se afla un castel unde locuiau Alexe cu fiica lui , Alexia şi nevasta care era bolnavă şi zăcea îndurerată , aşteptându-şi moartea.
Cînd soţia a murit , Alexe a dus-o pănă la Cornul Şoimuşului şi a îngropat-o punând deasupra ei o movilă mare de pământ , care se vede de departe .
Ea chemat apoi pe oameni , sfătuindu-i să împartă comoara tuturor. Comoara aflată în inima dealului , strânsă de uriaşi de-a lungul timpului era foarte mare . Toţi puteau să ia în mână un bruşi de aur şi alte obiecte dar cei care erau mai lacomi de arginţi erau închişi în inima dealului pe veci.
Vazând Alexe că oamenii se certau fiind cuprinşi de lăcomie şi-a luat fiica de mână şi au plecat în satul Cistei .
De atunci nu i-a mai văzut nimeni.Dar povestea spune că o dată la şapte ani pâlpâie de cu seară flăcări albastre pe deal şi uşa tainică se deschide la miezul nopţii ca să-şi ia fiecare câte un pumn-doi de bani , să-şi aline sărăcia .
Oamenii din satul vecin , Zărieş , invidioşi , sperând să găsească ei intrarea spre comoară , au tăiat pădurea de pe deal .Dar într-o noapte dealul s-a surpat şi casele lor s-au năruit în Mureş . De atunci poarta nu s-a mai deschis de multă vreme la miezul nopţii .
Scaunul lui Alexe l-au distrus vânturile şi ploile şi n-a mai rămas mare lucru din el. Pe masa lui Alexe creşte iarbă şi se văd în nopţile cu lună cum pasc căprioarele .

Popa Ioan Raraş cl. aVI-a C

pus acum 17 ani

Pagini: 1

Mergi la